Prima Parte Presto

Partea a Doua Adagio

Partea a Treia Allegro

Aida este o operă compusă pe muzică de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret scris de Antonio Ghislanzoni.

Opera “Aida” a fost compusă pentru inaugurarea primului teatru muzical de la Cairo şi pentru sărbătorile legate de încheierea lucrărilor la Canalul Suez. Deşi are acest caracter ocazional, lucrarea constituie o adevărată cotitură în creaţia lui Verdi. Prin înfruntarea caracterelor, forţa pasiunii şi expresivitatea muzicii, “Aida” este o autentică dramă romantică. Această operă reprezintă nu numai una din cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci şi o culme a genului de operă în general. După premiera de la Cairo, adevăratul triumf, care lansează lucrarea în lumea operei, este premiera italiană. Premiera operei a avut loc la Teatrul de Operă din Cairo în data de 24 decembrie 1871.

ACTUL I

Marele preot Ramfis îi aduce la cunoştinţă tânărului comandant Radames că etiopienii s-au răsculat din nou şi au năvălit pe pământul Egiptului. Marele preot va face cunoscută regelui voinţa zeitei Isis, care va desemna pe conducătorul suprem al armatelor egiptene pentru alungarea năvălitorilor. Rămas singur, Radames doreşte a fi el alesul. Ambiţia lui de glorie militară se împlineşte cu speranţa de a putea cere, în caz de victorie, libertatea Aidei – o sclavă etiopiană din suita fiicei faraonului – pe care o iubeşte în taină. Apare Amneris, fiica faraonului, care-l iubeşte cu pasiune pe Radames, fără ca acesta să-i împărtăşească sentimentele. În curtea interioară a palatului îşi face apariţia Aida, tristă şi îngândurată. Si ea îl iubeşte pe Radames, dar în acelaşi timp gândurile i se îndreaptă spre patria sa scumpă, de unde tatăl ei Amonasro, regele Etiopiei, a pornit revolta împotriva Egiptului. Amneris surprinde privirile pe care le schimbă Radames cu Aida, devenind bănuitoare. Ea promite să o lovească fără milă pe această sclavă dacă se va convinge că este într-adevăr rivala ei. În faţa regelui şi a marilor demnitari este introdus solul, care aduce veşti despre prăpădul provocat de năvălitorii etiopieni porniţi spre Theba. Radames este numit comandant suprem iar Amneris îi înmânează steagul care va trebui să-l însoţească în luptă. Cu toţii îi urează să revină învingător. Aida, rămasă singură, îsi exprimă nemărginita durere, frământându-se între sentimentul de iubire faţă de Radames şi dragostea pentru patrie şi pentru tatăl ei. În disperare, cere zeilor moartea, singura ei salvare. Templul zeului Phtah. Preoţii şi preotesele se roagă pentru victoria armatei egiptene. Din interiorul templului se aude rugăciunea marii preotese. Marele preot Ramfis îi predă lui Radames sabia sfinţită.

Amneris, înconjurată de curtencele sale, aşteaptă întoarcerea victorioasă a oastei. Pentru a-şi distra stăpâna, un grup de sclave încep un dans vesel. Apariţia Aidei trezeşte gelozia lui Amneris. Provocând-o cu perfidie, o determină pe Aida să-şi mărturisească iubirea pentru Radames. Zdrobită de furia şi ameninţările fiicei faraonului, ea va trebui să-şi urmeze stăpâna la sărbătorirea întoarcerii învingătorilor. În faţa zidurilor cetăţii Theba poporul face o primire entuziasmată armatelor învingătoare. Işi face apariţia şi faraonul, urmaţ de sacerdoţi şi de înalţi demnitari. Radames primeşte din mâna lui Amneris cununa triumfului, iar faraonul îi promite să-i îndeplinească orice dorinţă. În rândurile prizonierilor care sunt aduşi, se află şi Amonasro, pe care Aida îl recunoaşte imediat, dar el îi atrage atenţia, pe ascuns, să nu-l trădeze. Acesta povesteşte că, luptând pentru patria sa, a fost martor la moartea regelui etiopienilor. Acum, învins, imploră mila faraonului faţă de prizonieri. Radames cere faraonului să acorde viaţă şi libertate prizonierilor. Acesta, legat de cuvântul dat, satisface dorinţa lui Radames, dar, sfătuit de marele preot, decide ca Aida şi tatăl ei să fie reţinuţi ca ostateci. Apoi, ca o supremă răsplată, îi oferă lui Radames mâna fiicei sale. Amonasro caută să o încurajeze pe Aida, profund îndurerată de cele întâmplate. În mintea lui încolţeşte acum un plan pentru dezrobirea patriei sale.

ACTUL III

Pe malul Nilului, Amneris este întâmpinată de marele preot care o conduce spre templul lui Isis, unde îşi va petrece noaptea dinaintea nuntii. Aida îşi aşteaptă iubitul plină de nelinişte. Amonasro, care şi-a dat seama de iubirea ei faţă de Radames, o sfătuieşte să-i ceară acestuia să-i dezvăluie pe ce drum va porni armata egipteană împotriva poporului etiopian care se înarmează din nou. La început, Aida refuză, dar cedează când tatăl o convinge că în mâinile ei stă salvarea poporului etiopian. În timp ce Amonasro se ascunde, Radames isi face energic apariţia. Aida ii potoleşte elanul aminţindu-i că este aşteptat de Amneris. El işi destăinuie cu pasiune iubirea şi ii promite ca atunci când armata egipteană va serba din nou victoria, va cere regelui să permita căsătoria lor. Aida il convinge insă că singura scăpare ar fi să fugă impreună în ţara ei. La intrebarea Aidei pe ce drum trebuie sa meargă spre a evita trupele egiptene, Radames indică defileul de la Nepata. Amonasro, care a auzit tot, apare şi işi dezvăluie identitatea. Acesta inţelege că, fără voia lui, şi-a trădat patria. Chiar atunci Amneris, impreună cu Ramfis, ies din templu şi ii surprind. Amonasro ridică pumnalul asupra lui Amneris, dar Radames il dezarmează şi, în vreme ce Aida şi tatăl ei fug, se predă marelui preot, luând vina asupra sa.

ACTUL IV

Radames, considerat trădător, va fi judecat de preoti. Amneris, care il iubeşte incă, va incerca să-l scape făgăduindu-i să obţină iertarea faraonului şi cerându-i, în schimb, să o uite pe Aida. Radames ii respinge propunerea. Preoţii il osândesc să fie ingropat de viu, sub altarul marelui zeu. În disperare, Amneris blestemă casta infamă a preoţilor, invocând urgia cerească să cadă asupra lor. Închis în mormântul sau, Radames işi indreaptă ultimele gânduri spre Aida. Deodată, din intuneric, zăreşte o siluetă. Aflând de condamnare, Aida a pătruns în mormânt, inaintea lui. Acum vor muri impreună. În vreme ce preotesele işi psalmodiază cântecul, Amneris rosteşte trista rugăciune a morţilor.

(sursa: wikipedia)

Aici puteţi găsi libretul operei.

Roluri

Preludio

Ramfis Sî, corre voce che l’Etiope

Radamès Se quel guerrier io fossi!

Amneris, Radamès Quale insolita gioia

Amneris Ei si turba

Orchestra Allegro sostenuto – Io stesso movimento

Il Re Alta cagion v’aduna

Il Re Or di Vulcano al tempio

Aida Ritorna vincitor!

Aida I sacri nomi di padre

Sacerdotessa Possente, possente Fthà

Danza sacra delle Sacerdotesse

Ramfis Mortal, diletto ai Numi

Ramfis Nume, custode e vindice

Introduzione

Schiave Chi mai fra gl’inni e i plausi

Danza di piccoli schiavi mori

Schiavi Vieni, sul crin ti piovano

Amneris Silenzio! Aida verso noi s’avanza

Amneris, Aida Fu la sorte

Aida, Amneris Peità ti prenda del mio dolor

Aida, Amneris, Coro Su! Del Nilo al sacro lido

Aida Numi, pietà del mio martir

Popolo Gloria all’Egitto, ad Iside

Marcia

Ballabile

Popolo Vieni, o guerriero vindice

Il Re, Radamès, Ramfis Salvator della patria, io ti saluto

Aida Che veggio!… Egli!… Mio padre!

Amonasro Suo padre. Anch’io pugnai

Aida, Schiave, Prigionieri Ma tu, Re, tu signore possente

Radamès, Il Re, Amneris, Ramfis O Re, pei sacri Numi

Il Re, Popolo Gloria all’Egitto

Introduzione – Sacerdotesse, Sacerdoti O tu che sei d’Osiride

Ramfis, Amneris, Sacerdotesse, Sacerdoti Vieni d’Iside al tempio

Aida_ Qui Radamès verrà!

Aida, Amonasro Ciel! Mio padre!

Amonasro, Aida Su, dunque! Sorgete egizie coorti!

Aida Pietà! Pietà, padre

Radamès, Aida Pur ti riveggo, mia dolce Aida

Radamès Nel fiero anelito di nuova guerra

Aida, Radamès Nè d’Amneris paventi il vindice furor

Aida_ Fuggiam gil ardori inospiti

Radamès, Aida Sovra una terra estrania teco fuggir dovrei!

Radamès Ah no! Fuggiamo!

Aida, Radamès Nella terra avventurata de’ miei padri

Aida, Radamès, Amonasro Ma dimmi, per qual via

Amneris, Aida, Amonasro Traditor! … La mia rival!

Amneris L’aborrita rivale a me sfuggia

Radamès Di mie discolpe i giudici

Amneris, Radamès Morire! Ah, tu dêi vivere!

Amneris Chi ti salva, sciagurato

Radamès, Amneris È la morte un ben supremo

Amneris Ohimè … morir mi sento!

Radamès La fatal pietra sovra me si chiuse

Aida Presago il core della tua condanna

Radamès Morir! Sì pura e bella!

Aida Vedi … di morte l’angelo radiante a noi s’appressa!

Sacerdotesse Immenso Fthà

Aida, Radamès O terra, addio

(sursa: L. SOLOVŢOVA – Verdi)

După succesul cu Frumoasa Adormita, Ivan Alexandrovitch Vsevolojsky, directorul de la Imperial Teatre, a propus un parteneriat între coregraful Marius Petipa şi compozitorul Peter Ilyitch Ceaikovski. Vsevolojsky, fost membru al corpului diplomatic la Paris, l-a convins, cu destulă greutate, pe Ceaikovski să scrie din nou muzica pentru un balet.

Vsevolojsky propune “Spărgătorul de nuci de la Nuremberg”, pe baza cărţii “L’Histoire d’un Casse Noisette” (povestea unei alune de pădure-pocnitoare) scrisă de către Dumas tatăl, carte ce are la bază cartea lui E.T.A. Hoffmann “Nussknacker und Mausekönig” (Spărgătorul de nuci şi regele şoarece). Ernst Theodor Amadeus Hoffmann (1776-1822) sa născut în Konigsberg, Prusia de Est într-o o familie cu puternice legături în sfera juridică. Iniţial numele lui a fost Wilhelm, dar el a schimbat acest nume în Amadeus, în onoarea lui Mozart. În calitate de critic, Hoffmann a fost foarte respectat. A scris sub numele de Kreisler, el a fost unul din primii care a recunoscut talentul de JS Bach şi la considerat pe Beethoven drept un compozitor demn de podium. Influenţa exercitată de Hoffmann s-a extins, dincolo de literatura, şi în operă şi în dans. Lucrările sale au inspirat, printre altele, Coppelia, şi lucrarea lui Offenbach “Tales de Hoffmann”, în plus faţă de “Spărgătorul de nuci”. Povestea lui Hoffmann a fost iniţial publicat în 1816, ca parte a unei colecţii de basme pentru copii (cu titlul Kindermarchen).

Acţiunea este următoarea:

Actul I
În casa domnului Stahlbaum domneşte atmosfera sărbătorească a Crăciunului. Părinţii fac ultimele retuşuri la pomul de iarnă, aşezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculeţele şi se deschide uşa. Clara şi Fritz, copiii domnului Stahlbaum, dau buzna în cameră. Le urmează verii şi verişoarele cu părinţii lor. Copiii se aşează în rând şi încep un marş voios. După dansul adulţilor vine şi unchiul Drosselmayer. Acesta este aşteptat cu nerăbdare, căci de fiecare dată le aduce copiilor surprize neobişnuite. Nu-i va dezamăgi nici acum. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz câştigă disputa, iar Clara izbucneşte în lacrimi. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei un “Spărgător de nuci”, costumat în uniformă militară. Fritz îl azvârle râzând şi îl strică, în timp ce Clara este consolată. Pentru că între timp s-a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara îşi ia rămas bun de la Spărgătorul “bolnav” şi se duce la culcare. După puţin timp, Clara se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu şi astfel evenimentele acestei seri continuă. În lumina lunii, pomul de Crăciun devine tot mai mare, ocupând o mare parte a camerei. Şoarecii, conduşi de regele lor, apar din toate părţile şi se apropie de fată. Ea îi goneşte înfricoşată. Atunci se trezeşte Spărgătorul de nuci, care, alături de soldaţi, se luptă cu şoarecii. Bătălia nu e deloc uşoară şi Spărgătorul pare să cedeze. Clara intervine şi reuşeşte să-i învingă pe şoricei. Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ tânar şi frumos. Pentru a-i mulţumi ca l-a salvat, el o invită pe fetiţă în împărăţia dulciurilor. Camera se transformă într-o pădure de brazi înzăpezită. Fulgii de nea îi înconjoară pe cei doi, arătându-le drumul.

Actul II
În sfârşit, Clara şi Prinţul ajung la Castelul trandafirilor din Împărăţia dulciurilor. Prinţul-Spărgător povesteşte Zânei dulciurilor şi suitei acesteia întâmplarea, subliniind intervenţia curajoasă a Clarei împotriva regelui şoarecilor. Tânăra pereche este cinstită cum se cuvine de întreaga curte împărătească. Cele mai nostime personaje vor participa la divertismentul compus din mai multe dansuri: spaniol (figurile de ciocolată), arab (figurile de cafea), chinezesc (figurile de ceai), rusesc (micii cazaci de turtă dulce), italian. Clara şi Prinţul execută un minunat „pas-de-deux”, apoi toată suflarea se angrenează în marele „Vals al Florilor” din final. Pentru Clara a fost însă doar un minunat vis.

Ideea muzicală a baletului se învârteşte în jurul unui nou instrument:celesta. Instrumentul a fost inventat în 1886 de către un constructor de armoniu parizian cu numele Auguste Mustel. Tatăl său, Victor Mustel, a dezvoltat instrumente ce au precedat celesta, precum typophonul sau dulcitonul, în 1860.
Piotr Ceaikovski este, de obicei, citat ca primul mare compozitor care a utilizat acest instrument într-un proiect scris pentru orchestra simfonică. El a folosit-o în primul său poem simfonic Voyevoda , op. 78, care a avut premiera în noiembrie 1891. În anul următor, el a folosit celesta în Spărgătorul de nuci (Op. 71, 1892).

Muzica aparţine perioadei romantice şi conţine unele dintre cele mai memorabile melodii, multe dintre ele sunt frecvent utilizate în televiziune şi film. Baletul conţine armonii surprinzător de actuale şi o multitudine de inovaţii ale liniei melodice, o notă distinctă pentrumuzica de balet. Cu toate aceste semne de noutate componistică, se vede foarte bine influenţa Rococo şi a muzicii secolului 18,mai ales în Overture, a “Entrée des parents”, şi “Tempo di Grossvater”, în Actul I.

Structura este următoarea:
Actul întâi
Tablou I
Nr.1 Scena decorării copacului de Crăciun
Nr.2 Marş
Nr.3 Un galop scurt şi intrarea părinţilor
Nr.4 Scena dansantă [sosirea lui Drosselmeyer de sosire]
Nr.5 Scena şi dansul Bunicului
Nr.6 Scena [Plecarea de oaspeţilor]
Nr.7 Scenă [de luptă]
Tablou II
Nr.8 Scenă [o pădure de pin, în iarna]
Nr.9 Valsul fulgilor de nea

Actul doi
Tablou III
Nr.10 SCENA [Introducere]
Nr.11 SCENA [Sosire Clarei şi a Prinţului]
Nr.12 Divertisment
a. Ciocolata (dans spaniol)
b. Cafea (dans arab)
c. Ceai (dans chinezesc)
d. Trepak (Dans rusesc)
e. Dansul Mirlitons
f. Mama Ginger şi clovni [sau "Mama Ginger şi copii săi"]
Nr.13 Valsul Florilor
Nr.14 Pas de deux: Adagio (Zâna Sugar-Plum şi un cavaler)

Variaţia I [tarantelă]
Varianta II [Zâna Sugar-Plum şi un cavaler]
Coda

Nr.15 Valsul final şi apoteoza

Overture miniature, Danses caracteristiques

Marche

Danse de la Fee-Dragee

Danse russe, Trepak

Danse arabe

Danse chinoise

Danse des Mirlitons

Valse des fleurs

În 1960, Duke Ellington şi Billy Strayhorn au făcut o adaptare la suita Spărgatorul de nuci pentru Duke Ellington Orchestra: Overture, Toot Toot Tootsie Toot (Dance of the Reed-Flutes), Peanut Brittle Brigade (March), Sugar Rum Cherry (Dance of the Sugar Plum Fairy), the Entr’acte, The Volga Vouty (Russian Trepak), Chinoiserie (Chinese Tea), Dance of the Floreadores (Waltz of the Flowers), and Arabesque Cookie (Arabian Coffee).

01 – Overture

02 – Toot Toot Tootie Toot

03 – Peanut Brittle Brigade

04 – Sugar Rum Cherry

05 – Entr’acte

06 – The Volga Vouty

07 – Chinoiserie

08 – Danse Of The Floreadores

09 – Arabesque Cookie

Suita este aranjată pentru sistemul tradiţional de cinci saxofoane (două alto, două tenor, un bariton), patru trompete, o mică secţiune cu trei tromboane, tobe, pian si bas, cu alto secund dublat pe clarinet, flaut de bambus, amândoi tenori dublând clarinetul, baritonul dublând clarinetul bas, prima trompetă dublează tamburină.

Muzica continuă să creeze succese

Nut Rocker – B Bumble & The Stingers

Beavis & Butthead- Nutcracker Song (Tchaikovsky)

Emerson, Lake & Palmer – Nutrocker

Los Angeles Guitar Quartet- Nutcracker- Russian Dance

Los Angeles Guitar Quartet- Nutcracker- Sugar Plum Fairy

Los Angeles Guitar Quartet- Nutcracker- Waltz Of The Flowers

Spike Jones – Nutcracker Suite

Trans-Siberian Orchestra- Nutcracker Guitar medley

Vandals – Dance Of The Sugar Plum Fairy

(sursa: wikipedia, www.spectropop.com, youtube, www.balletmet.org, www.cimec.ro)

Bărbierul din Sevilia este o operă bufă scrisă de Gioachino Rossini (Muzica) şi Cesare Sterbini (Libretul, după comedia omonimă a lui Beaumarchais). Piesa a avut premiera la data de 20 februarie 1816 la „Teatro Argentina” din Roma, în limba italiană. Bărbierul din Sevilia, cu numele orginal „Il Barbiere di Siviglia ossia l’inutile precauzione” este o operă în trei acte, avându-l pe Figaro ca figură centrală. În unele situaţii, actul întâi şi al doilea se interpretează fără pauză, şi sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act. Alte personaje, la fel de importante, sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo şi Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acţiunea se petrece in Sevilia, la jumătatea secolului al 18-lea. Cum spuneam aceasta operă a fost inspirata din nuvela lui Beaumarchais cu acelaşi nume. Opera are ca părţi remarcabile următoarele Arii… * Largo al factotum – Figaro (bariton). * Una voce poco fa – Rosina (mezzosoprană). * Ecco ridente in ciello – Contele Almaviva (tenor). * La calunnia – Don Basilio (bas) * A un dottor de la mia sorte – Doctor Bartolo (bariton) * Dunque io son, tu non m’inganni – Rosina, Figaro * All’idea di quel metallo – Almaviva, Figaro Iată acţiunea operei! Actul I: Strada Doctorului Bartolo, dis-de-dimineaţă Contele Almaviva, descendent dintr-o familie nobila, s-a îndrăgostit, de la distanţă de frumoasa Rosina, în timp ce ea se afla în vizită la Madrid. Deghizat drept un student sărac el o urmăreşte la Sevilla.

Opera se deschide cu un grup de muzicieni, sub îndrumarea unui servitor al contelui, Fiorello. Ei sunt angajaţi să acompanieze o serenadă pe care Contele i-o adresează frumoasei Rosina. Cântecul său nu-şi atinge însă efectul, cu toate acestea muzicanţii sunt generos plătiţi. Muzicanţii îl acoperă pe Almaviva cu mulţumiri şi îl părăsesc cu greutate. Auzind pe cineva venind, contele se retrage.

Contele Almaviva

Muzicanţi

Figaro soseşte cântând diferite aprecieri laudative la adresa sa. Contele este încântat, pentru că este sigur că Figaro, cu isteţimea sa de fost slujitor, va putea să-l ajute. Contele îi explică faptul că s-a îndrăgostit de Rosina, dar că doreşte să afle dacă este, la rândul lui, iubit pentru ceea ce este şi nu pentru rangul lui şi de aceea joacă rolul unui oarecare Lindoro. El îi cere lui Figaro să-l ajute prin oferirea unei şanse de a se întâlni cu Rosina. Figaro îi răspunde că va fi o sarcină foarte uşoare de vreme ce este bărbierului lui Bartolo şi are acces liber în casă.

Figaro

Rosina apare pe balcon şi lasă să cadă un bilet admiratorului necunoscut. Bartolo o trage înapoi în casă declarându-şi intenţia de a o căsători în ziua următoare. Contele îi cânta o altă serenadă iar Figaro pune la cale un plan: Almaviva se va deghiza într-un un soldat beat şi va fi cazat în casa lui Bartolo cu un document fals de cartiruire. Încântaţi, cei doi conspiratori pun în graba în mişcare planul stabilit.

Rosina

Bartolo Act II : Biroul Doctorului Bartolo Singură, în biroul doctorului Bartolo, Rosina încheie o scrisoare către Lindoro. Figaro intră şi se ascunde atunci când Bartolo intră. Doctorul este însoţit de partenerul să Don Basilio, un intrigant fără nici un principiu, care apare ca profesorul de canto la Rosinei. Basilio aduce la cunoştinţă că domnul conte Almaviva pe care îl suspectează că este interesat de Rosina Basilio, a sosit în Sivilia şi propune să-l discrediteze cu bârfe maliţioase. Dimpotrivă Bartolo preferă o acţiune imediată şi un contract marital imediat. Figaro şi Rosina sunt în sfârşit singuri. Rosina doreşte să ştie mai multe despre străinul care i-a dedicat serenada. Figaro îi spune că este un student sărac, dar care este îndrăgostit până peste cap de ea. Rosina este încântată să afle că admiratorul ei va veni în vizită şi îi înmânează o scrisoare lui Figaro pentru a o da contelui. Bartolo se întoarce şi este suspicios. Bănuieşte că Rosina a scris o scrisoare şi îşi vede periclitat jurământul de a o veghea zi şi noapte pentru a-i garanta inocenţa.

Contele Almaviva soseşte deghizat în soldat beat. O ceartă serioasă cu Bartolo permite contelui să schimbe câteva priviri pe ascuns cu iubita sa. Încercările lui Figaro de a calma situaţia sunt ineficiente şi până la urmă totul se termină prin venirea poliţiei. Ofiţerul de poliţie este pe cale să-l aresteze pe conte, dar dă înapoi în momentul când contele îi dezvăluie în secret identitatea sa. Urmează o explozie de confuzie cauzată de schimbarea inexplicabilă a comportamentului poliţistului.

Don Basilio Contele jucând rolul de soldat beat Actul III: Camera de muzică

Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzică, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca să câştige încrederea Rosinei, îi da acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lecţiei, cei doi îndragostiţi, sub ochii lui Bartolo, îşi marturisesc iubirea. Intrarea neaşteptată a lui Don Basilio riscă să răstoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care îşi dă seama că a fost păcălit. Bătrânelul a trimis după notar, ca să urgenteze căsătoria cu pupila sa, convingând-o pe Rosina ca Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna şi, găsind un moment prielnic, Figaro şi contele vin să o ia pe Rosina. El refuză să-i urmeze, dar Almaviva îşi dezvăluie adevărata identitate. Basilio este de acord, contra unui „cadou”,să le slujească drept martor, iar Bartolo, odată ce i-a trecut supărarea, acceptă situaţia, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.

Rosina

(sursa: wkipedia şi www.wbopera.org)

(sursa: George Sbîrcea – Rossini) Libretto

BARBIERUL DIN SEVILLA Prima parte

BARBIERUL DIN SEVILLA A doua parte

(extras din Ghid de Concert, Pricope, Cristian, Spiru)

BWV reprezintă prescurtarea de la Bach-Werke-Verzeichnis (Catalogul Lucrărilor lui Bach), adică numerotarea lucrărilor lui Bach.